Marti 25 ianuarie, ora 19.00, Studio 2, CNDB Dance a playful body
Un spectacol de Andreea Novac / Cu: Istvan Teglas
“Dance a playful body” este o piesă experiment pentru noi şi o piesă experienţă pentru public, un performance ce scapă printre degete, despre care ai senzaţia că poţi spune ceva, că ai prins ideea, dar în următoarea fracţiune de secundă se schimbă, devine altceva, ce poate fi doar intuit dar nu descris. Istvan îşi creează şi îşi distruge prezenţa, de la o secundă la alta fără aviz. Nu ţine la aparenţe, nu împlineşte aşteptări, nu se supune convenţiilor. Corpul său creşte primar sau se codifică social, de la o etapă la alta, obligînd spectatorul să-l însoţească pe întreg parcursul său. Andreea Novac